sigle
front

Împrejurimi

Aflată  la numai 15 km de municipiul Focşani, spre sud,  aproape  de tumultul vieţii cotidiene, şi totuşi atât de departe de acea zilnică lupta cu viaţa a omului modern, ca într-o  dimensiune paralelă, adapostită sub poala unei păduri de stejar amestecat cu fag,  leganată de murmurul vântului şi şoaptele vântului , descoperim oaza de linişte şi izvorul de alinare spirituală care este mănăstirea Vărzăreşti.

Imprejurimi VarzarestiMănăstirea este aşezată nu departe de  comuna Urcheşti, mândră comună cu oameni mândri  de istoria lor şi de realizările lor actuale. Lângă  mănăstire,  săpată în coasta unui  deal din apropiere, găsim  peştera Cuvioasei  Teodora de la Sihla, care , potrivit legendelor, şi-a început viaţa monahală aici, la mănăstirea Vărzăreşti în jurul anului 1700 . Astăzi în acest loc a fost amenajat un paraclis care poartă numele Cuvioasei. Paraclisul a luat naştere prin strădania maicii stareţe Juvenalia şi cu binecuvântarea IPS episcopului Buzăului, Epifanie Norocel, în 2008. Tot în vecinătatea  mănăstirii Vărzăreşti  şi apartinând de aceasta, se află schitul Acoperământul Maicii Domnului, înfiinţat   după 1990 , în apropierea   unei foste biserici.

Caută în site

Newsletter Subscriber

Cate cifre are anul curent? (ex: 7 cifre)
Name:
Email: