sigle
front

Istorie în credinţă

         Aflată pe Valea Zăbrăuţiului, în comuna Fitioneşti, mai puţin cunoscută decât Mănăstirea Brazi, dar nu mai puţin importantă, cu o istorie recentă fabuloasă, Mănăstirea Muşunoaiele este simbolul rezistenţei anticomuniste şi aşezământul care a susţinut în mod tacit în primii ani de după al Doilea Război Mondial, apoi în mod deschis, rezistenţa anticomunistă din Munţii Vrancei, aşezământul fiind situat în zona de munte a judeţului. Mănăstirea şi-a legat numele de perioada în care România era sub teroare, elitele, întemniţate şi slujitorii Bisericii, trimişi prin gulaguri.

Geneza schitului îşi are izvorul în vremea în care Munţii Vrancei erau populaţi cu sihaştri care, din când în când, coborau la bisericile mănăstirilor pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Cu certitudine, cete de pustnici se nevoiau şi în codrii de pe Valea Zăbrăuţilor, unde fraţi şi călugări de la Mănăstirea Brazi, îndemnaţi de fostul mitropolit Teodosie al II-lea, retras la Brazi, au ridicat un schit spre sfârşitul secolului XVII, între anii 1675 şi 1694, care purta neaoşul nume de Schitul Mărul cu Părul. Cel care a pus efectiv bazele primului Schit de la Muunoaiele a fost Lavrentie, episcopul Romanului şi ucenic al Sfântului Teodosie de la Brazi. Acesta a şi înzestrat aşezământul cu danii şi toate cele necesare vieţii mănăstireşti, obţinând şi unele scutiri de taxe pentru schit. Prima biserică de la Muşunoaiele a fost din lemn şi a purtat hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia nu a rezistat intemperiilor, iar un secol mai târziu era ruinată. Renaşterea bisericuţei a venit în 1836, când vrednicul stareţ de la Brazi, ce luase sub ascultare Muşunoaiele, a decis ridicarea unui nou locaş, tot din lemn şi cu acelaşi hram. Construcţia s-a realizat în perioada 1839 - 1840, iar târnosirea s-a făcut la 1841. În diata sa din 24 iunie 1839, stareţul Dimitrie de la Schitul Brazi spunea, printre altele: ,,Şi fiindcă la acest loc de ţintirim au fost petrecători şi doi preasfinţiţi arhierei, anume Theodosie, proin-mitropolit al Moldovlahiei, şi Lavrentie, proin-episcop al Romanului şi Rădăuţului, precum se găseşte scris prin documentele părţilor de moşie de pe Zăbrăuţ, care sunt la schit şi mai ales în diata ce face preasfinţitul mitropolit Theodosie, ce iaste din leat 7201 (1692), octombrie,14, în care cuprinde că dă schitului de la Cruce (Brazi) toate părţile de moşie câte le avea la ţinutul Putnii, cumpărăturii şi danii (…). După care temei am osârduit a face şi o sfântă biserica pe acele părţi de moşie la Codru, pe hotarul Soldeşti, pe apa Zăbrăuţului, la obârşia hotarului, la poiana Mărul şi Părul, cu hramul Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi pururi fecioarii Mariei’’. 

        Cu o adevărată vocaţie de ctitor, ca şi la Brazi, Dositei a continuat să se ocupe de reconstrucţia chiliilor şi întreţinerea bisericii şi a avut grijă să numească egumeni gospodari care să administreze cu grijă averile lăsate de episcopul Lavrentie. Din documentele păstrate reiese că la 1945, la Muşunoaiele îşi aveau locul circa 30 de călugări, iar schitul deţinea şase clopote, vii şi moşii. Departe de Târgurile din Podgoria Panciu, ferit de navălitorii care adesea jefuiau odoarele Brazilor, în liniştea secularilor codrii Schitul Muşunoaiele a putut să aibă pacea necesară rugăciunii şi robotei celei de toate zilele. În 1863, prin secularizarea averilor mănăstireşti, făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, schitul este sărăcit. Fiind deposedat de moşiile deţinute, călugării nu şi-au mai putut procura toate cele necesare traiului, aşa că s-au mai împuţinat. Cu toate acestea, monahii au mai strâns bani necesari cheltuielilor prin practicarea meşteşugului care îi făcuse faimoşi, cel al lucrării lemnului. Totuşi, chiar şi în această sărăcie flacăra rugăciunii nu s-a stins la Muşunoaiele. În 1940, sub oblăduirea ieromonahului Evghenie Hulea, stareţ al schitului, Muşunoaiele şi-au mai recăpătat din măreţia de dinaintea secularizării. Înainte de toate, s-a ridicat o nouă biserică, de zid de această dată, precedenta fiind ruinată. Dacă Muşunoaiele a intrat în cartea de aur a demnităţii româneşti, iar numele mănăstirii este sinonim cu rezistenţa anticomunistă şi cu verticalitatea, acest lucru se datorează monahului Evghenie Hulea, supranumit „Sfântul de la Muşunoaiele”. Povestea acestui monah cu suflet de martir şi voinţă de fier este una din cele mai emoţionante pagini ale rezistenţei Bisericii Ortodoxe Române la sovietizare. Acest sfânt al închisorilor nu a fost arestat pentru că lupta cu arma împotriva trupelor fostei Securităţi, ci pentru că sprijinea cu cuvântul pe cei care se închinau lui Hristos şi ţineau spiritul treaz. Ca duhovnic, a îmbărbătat credincioşii care căutau sprijin, a dat o pâine celor care erau înfometaţi, indiferent că aceştia se găseau în tabăra învingătorilor sau a învinşilor. Pentru că a oferit de mâncare unui grup de soldaţi germani, care fugiseră din calea Armatei Roşii, Evghenie Hulea a fost întemniţat în anul 1949, stând după gratii timp de cinci ani. În 1958, a fost întemniţat din nou, fiind considerat „duşman al orânduirii populare”. În lagărele de exterminare a fost ţinut până în 1962, timp în care a fost supus la cazne grele şi batjocurilor gardienilor. A fost torturat până la moarte. Şi-a dat obştescul sfârşit în ziua de 23 octombrie 1962 şi a fost înmormântat în comuna Pufeşti, judeţul Vrancea. Nici în timpul celor două Războaie Mondiale, nici sub comuniştii care au închis aşezământul în 1959 şi i-au obligat pe monahii să ia drumul codrilor ca odinioară sihaştrii, schitul Muşunoaiele nu şi-a pierdut credinţa.

            Deoarece oficial Schitul a fost închis în 1959, frumoasa biserică de lemn „Adormirea Maicii Domnului” nu a mai putut fi întreţinută, iar iernile, viscolul şi ploile au distrus-o, aşa cum au fost distruse şi chiliile şi celelalte acareturi. Chiar în perioada comunistă, pe la 1980, stareţul de pe atunci a început să reorganizeze spaţiul sacru, iar după căderea regimului a putut să-şi desăvârşească opera şi să ridice cel mai mare ansamblu monahal din Vrancea postdecembristă. În 1990, Mănăstirea Muşunoaiele reintră în rândul schiturilor aflate sub coordonarea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Reconstrucţia a început cu două paraclise cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”/ „Acoperământul Maicii Domnului”, sfinţit pe 8 septembrie 1996, şi „Sfântul Ioan Botezătorul”/ „Sfântul Ierarh Nicolae”, sfinţit la 1 octombrie 2000, iar în 2011 a fost sfinţită biserica „Adormirea Maicii Domnului". Biserica ridicată de Evghenie Hulea a fost demolată, deoarece era mult prea degradată, iar pe locul ei s-a ridicat noul lăcaş, măreţ precum o catedrală, ce a păstrat hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pentru a afla povestea Sfântului Închisorilor, Evghenie Hulea, dar şi pentru a pătrunde într-un ţinut binecuvântat şi splendid alcătuit, trebuie mers la Muşunoaiele, o mănăstire renăscută după 1989 din rugăciunile sfinţilor şi truda stareţului şi a monahilor, care au realizat una din cele mai impunătoare ansambluri monahale din Vrancea post-comunistă.

Caută în site

Newsletter Subscriber

Cate cifre are anul curent? (ex: 7 cifre)
Name:
Email: