sigle
front

Istorie în credinţă

           La 1774, se ridică schitul Lepşa, situat pe valea pârâului cu acelaşi nume, ce va găzdui, pentru început, călugări. În documentele vremii, se vorbeşte că edificiul a fost ridicat din banii localnicilor, iar la 1789 mănăstirea primeşte de la sătenii din Tulnici un „trup de moşie”. Ca şi în cazul Schitului Valea Neagră, aşezământul primeşte danii de la Obştea Vrancei şi va fi administrat de aceasta, care alege stareţul şi se ocupă de veniturile sale.

        Prin această metodă de administrare se observă o autonomie a aşezământului monastic faţă de Eparhie. Pentru că biserica iniţială a fost arsă, nu se ştiu foarte multe despre aspectul acesteia. Conform informaţiilor păstrate, edificiul iniţial a fost de mici dimensiuni, în formă de cruce, cu o singură turlă, tehnica de construcţie folosită fiind cea a bârnelor aparente. De-a lungul timpului, se pare că mănăstirea a servit şi ca centru de îngrijire a bolnavilor. Istoria nu menţionează prea multe evenimente din viaţa aşezământului pentru secolul al XIX-lea, doar că se bucură de sprijinul Obştii Vrancei, că locuitorii din nordul judeţului îi treceau pragul ori de câte ori aveau prilejul, iar de hramul bisericii - „Naşterea Maicii Domnului”, ce se celebrează pe 8 septembrie, veneau cu mic cu mare să se roage şi să-şi întâlnească rudele care locuiau în satele îndepărtate din munţi. În istoria aşezământului monastic, cel mai dificil moment a fost la 1929, când un incendiul a distrus biserica de lemn şi toate construcţiile din ansamblul schitului. De văpaia nimicitoare a scăpat doar icoana Sfântului Nicolae, ce datează din secolul al XVII-lea. Obiectul de cult se afla în chilia stareţului la momentul declanşării incendiului şi, cu toate că şi acea încăpere a fost cuprinsă de flăcări, în mod miraculos icoana a scăpat neatinsă. În urma acestei întâmplări s-a considerat că icoana este făcătoare de minuni, aşa că, în dreptul ei, se va găsi în permanenţă o candelă aprinsă. Celelalte icoane de patrimoniu, cărţile de cult şi documente pe care vrâncenii le ţineau la schit s-au transformat în scrum. Cu ele s-au dus şi informaţii preţioase din trecutul Vrancei arhaice.

                 Întrucât împrejurimile nu duceau lipsă de lemn, pădurile fiind destul de generoase, s-a procurat rapid materialul necesar reconstrucţiei. Astfel, în perioada 1930 – 1936, aşezământul a fost ridicat din nou, ca şi biserica, dar, din nefericire, meşterii nu au respectat planurile arhitecturale ale vechiului lăcaş şi au ridicat construcţii noi, diferite de cele de la 1774. În scurt timp, viaţa schitului a reintrat în normal, graţie daniilor din partea unor persoane generoase. Mărturie a vechiului ansamblu arhitectonic de la Lepşa mai stă doar clopotniţa, care a beneficiat şi ea de restaurări. Pragul schitului a fost trecut şi de regele Carol al II-lea, în 1934, care a făcut şi un mic dar locaşului, un policandru, ce împodobeşte şi astăzi biserica din lemn. În perioada reconstrucţiei, mănăstirea Lepşa a mai beneficiat de o donaţie generoasă, venită de la Ierusalim: o icoană pictată în 1584, ce întruchipează pe Mântuitorul şi pe Fecioara Maria, încadrate şi de alte scene biblice.

                Ca şi la Valea Neagră, la începutul anilor ’50 în locul monahilor sunt aduse monahii de la Mănăstirea Trotuşanu, aşezământul devenind unul de maici. Acestea au fost luate sub conducerea egumeniei Paisia. La 1959, s-a pus lacăt pe mănăstire, maicile au fost alungate, imobilele şi pădurile confiscate. Corpul nou de chilii a intrat în posesia liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, terenul a ajuns la C.A.P. Tulnici, iar restul corpurilor de clădire au devenit magazii forestiere. Mănăstirea nu a fost însă abandonată în uitare şi, cu mult curaj din partea conducerii Episcopiei, în acele vremuri tulburi pentru ortodoxia românească, s-a reuşit revitalizarea ei. Fiind situat departe de ochii celor care supravegheau sovietizarea României şi distrugerea structurilor Bisericii, Episcopia Buzăului a redeschis neoficial Schitul în 1974, prin trimiterea la Schit a monahiei Gabriela Căruceriu. Sihăstria a fost readusă la viaţă, biserica din lemn a fost restaurată şi resfinţită în 1982. Abia după 1989 schitul a fost repopulat şi transformat în mănăstire, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. După 1990 au mai apărut şi alte construcţii noi, realizate de stareţele ce au urmat la păstorirea locaşului şi cu sprijinul oamenilor de bine. Astfel, de dată recentă sunt paraclisul, stăreţia, aghiasmatarul, o biserică nouă de zid şi chilii noi.

Caută în site

Newsletter Subscriber

Cate cifre are anul curent? (ex: 7 cifre)
Name:
Email: