sigle
front

Istoric

         Cu toate că nu s-au păstrat documente scrise care să întărească legenda, aceasta spune că schitul Brazi a fost înfiinţat pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, chiar de către domnitorul recunoscător că pustnicul Gheorghe care vieuia pe aceste meleaguri i-a vindecat unul din oamenii săi credincioşi. 

Alte surse indică drept întemeietori ai schitului doi călugaăi pe nume Sava si Teofilact , care au înfiinţat biserica subterană care se mai vede şi astăzi şi o chilie săpată direct în pământ drept adăpost. Cu adevărat intră în istorie la loc de cinste schitul de la Brazi spre sfâritul secolului XVII când  la acest schit se retrage mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei, după ce a fost înlăturat din fruntea bisericii Moldovei de către Dumitraşcu Vodă Cantacuzino, în 1675.  Cuviosul părinte, care îşi începuse viaţa monahală la Brazi, se reîntoarce pe meleagurile tinereţii sale, continuând  munca trudnică de ctitorire, reparare şi înzestrare a mănăstirii Brazi , precum şi a altor mănăstiri din zonă: Muşunoaiele şi Trotuşanu. Sfârşitul preacuviosului Teodosie a fost unul crunt, el fiind omorât de tătari în 1694, când , în timpul unei năvăliri a păgânilor  a refuzat sa dea odoarele sfinte destinate înzestrării bisericii. După moartea mitropolitului, mănăstirea Brazi îşi continuă viaţa tumultuoasă, trecând prin mai multe încercări – incendii, părăginiri, decăderi dar şi perioade de înflorire sub iniţiativa unor  oameni evlavioşi. Astfel în 1807 schitul este reconstruit aproape în intregime, fiind adăugate noi chilii şi anexe gospodăreşti. Tot în această perioadă este înfiinţat şi schitul „Sfântul Ioan Botezătorul”, aşezat mai sus de mănăstirea Brazi, între vii, şi destinat maicuţelor batrâne şi bolnave. O biserică nouă de zid este înalţată în anul 1834 . În acelaşi timp se execută lucrări de întărire a terenului , zidul de cărămidă ridicat în acest scop, păstrindu-se până astăzi.Zidul de intarire al Manastirii Brazi Pe toată perioada conducerii mănăstirii de către egumenul Dimitrie, aceasta a cunoscut o perioadă de bunăstare şi înflorire. După moartea lui Dimitrie dar mai cu seamă după greaua lovitură dată de legea secularizării averilor mănăstireşti, schitul decade, ajungând să numere numai zece calugări. În primul Război Mondial schitul a fost părăsit şi devastat de nemţi , călugării retrăgându-se odată cu populaţia . Cutremurul din 1940 dă o nouă lovitură grea mănăstirii, bisericile ajungând ruine. În 1949 mănăstirea este populată cu călugăriţe, până în 1959 când este desfiinţat de către comunişti.  În 1990 două călugăriţe cu mare credinţa în Dumnezeu se stabilesc pe pamântul vechii mănăstiri, hotărâte să îi redea viaşa şi mareţia de altădată. Astăzi, după 20 de ani , se poate spune că au reuşit pe deplin, o mănăstire înfloritoare ridicându-se pe aceste locuri.

Caută în site

Newsletter Subscriber

Cate cifre are anul curent? (ex: 7 cifre)
Name:
Email: