sigle
front

Împrejurimile mănăstirii Brazi -zona Panciu

             Mănăstirea Brazi este aşezată în vecinatătea orasului Panciu,  vestita cetate a vinului din Vrancea, între dealurile pline de vii roditoare. În apropierea mănăstirii, pe un drum ce şerpuieşte printre vii şi livezi, se află schitul Sfântul Ioan Botezătorul, întemeiat prin strădania stareţului mănăstirii Brazi din 1826 – Dimitrie.

Mănăstirea Brazi a avut de-a lungul timpului şi un important rol cultural. Astfel aici a fost tradusă de către Gala Galaction Sfânta Scriptură.  Ioan Slavici şi-a desfăsurat în ultima parte a vieţii activitatea sa de creaţie literară în casa fiicei sale din Panciu, mormântul său putând fi astăzi vizitat în cimitirul oraşului Panciu. Oraşul Panciu, după cum este prezentat de însăşi edilii săi, este punctul de plecare pe „Drumul  Vinului” , drum care ne poartă prin vii în care soarele este îmbuteliat în boabele de struguri, prin crame vechi  şi pivniţe răcoroase.Orasul Panciu Drumul Vinului trece prin Hrubele lui Ştefan cel Mare, care au fost regăsite  în 1949 şi apoi electrificate şi reamenajate în vederea păstrării vinurilor. Galeriile măsoară în total peste trei kilometri. Podgoria Panciu este cea mai mare din judetul Vrancea, fiind compusă din trei centre viticole: Panciu, Păuneşti si Ţifeşti, cu o suprafaţă totală de 95000 ha. Podgoria Panciu este specializată în producerea vinurilor albe , seci. De mai mulţi ani, prin stradania dr. ing. Ion Puşcă, şampania de Panciu a devenit o marcă vestită dincolo de hotarele ţării.

 

 

Orasul Panciu

Caută în site

Newsletter Subscriber

Cate cifre are anul curent? (ex: 7 cifre)
Name:
Email: